Renault Trezor este una dintre cele mai elegante mașini prezentate la Salonul Auto de la Paris

de: Bogdan Cristea
30 09. 2016

La Salonul Auto de la Paris, Renault a prezentat modelul Trezor, unul dintre cele mai elegante vehicule create vreodată de producătorul francez.â

Francezii de la Renault au reușit să atragă atenția tuturor la Salonul Auto de la Paris cu modelul Trezor, un vehicul electric, autonom, care ne prezintă viziunea companiei pentru viitorul industriei auto. Trezor este un coupe de dimensiuni foarte mari, cu două scaune, și beneficiază de un design de excepție, grație olandezului Laurens van den Acker. După cum scriu și cei de la Top Gear, van der Acker este unul dintre cei mai respectați oameni din domeniu și este angajat într-un efort major de reconstrucție la Renault.

Designul, în mod evident, este principalul aspect al acestui vehicul, francezii exagerând la anumite capitole. Desigur, avem de-a face aici doar cu un concept, așa aceste lucruri nu contează foarte mult. Totuși, Renault a ales să monteze un motor real, care poate dezvolta în jur de 350 de cai putere, astfel că mașina poate ajunge la viteza de 100km/h în mai puțin de 4 secunde. De asemenea, sistemul de stocare a energiei electrice este similar celor întâlnite în prezent în Formula E.

Renault Trezor are o lungime de 4,7 metri și o lățime de 2,1 metri, iar de această dată, designerii au ales să renunțe la ușile clasice și să implementeze un sistem diferit. Astfel, pentru a permite intrarea unei persoane în vehicul, nu doar acoperișul, ci aproape toată partea superioară a mașinii se va ridica. Având în vedere, însă, designul vehiculului, mulți s-au întrebat cum ar putea ieși o persoană în cazul în care acesta este răsturnat.

[readmore]

Un alt aspect interesant este faptul că atunci când mașina se află în modul autonom, iluminarea exterioară se schimbă, extinzându-se pe lateral și pe logo-ul din spate, pentru a indica faptul că șoferul nu se află în control. ”Cred că este un obiect frumos. Suntem un brand popular și trebuie să facem mașini care să placă tuturor”, a mai delcarat designerul Laurens van den Acker.